Această carte reprezintă primul volum al culegerii de omilii ţinute de părintele Epifanie fiilor săi duhovniceşti din obştea mănăstirii Keharitomeni din Peloponnez. Cuvântul său este plin de nerv şi trece dincolo de mărginirile fireşti ale mijloacelor neînsufleţite de înregistrare – cuvânt trezvitor, cuvânt ziditor, aghiografic şi de pateric, cuvânt de înţelepciune şi plin de har, fără avânturi retorice şi tonalităţi impresionante. Cuvânt ce s’a vrut simplu şi neafectat, ca să fie înţeles şi de cei mai de jos dintre fraţi, pentru care Hristos a murit şi a înviat. Cartea de faţă doreşte să dăruiască acest cuvânt poporului lui Dumnezeu. Părintele Epifanie a primit de sus harisma învăţăturii, cu multă teamă şi smerenie, „întru osteneală şi supărare, în privegheri de multe ori,” pentru care, jertfind orice confort, s’a nevoit a o spori nu spre slava sa, ci a lui Dumnezeu Dăruitorul. Părintele Epifanie credea cu tărie că a luat dar şi pentru aceea slujea „înţelepţilor şi nepricepuţilor” ca unul ce „dator sânt.” Acesta a fost, de altfel, şi gândul ce s’a născut în noi când cugetam la cuvintele lui. Căci „Doctorul sufletelor noastre, Cuvântul, ne-a vindecat desăvârşit sufletul cel strâmbat de păcat, prin acest mic ajutor.”
Această carte reprezintă primul volum al culegerii de omilii ţinute de părintele Epifanie fiilor săi duhovniceşti din obştea mănăstirii Keharitomeni din Peloponnez. Cuvântul său este plin de nerv şi trece dincolo de mărginirile fireşti ale mijloacelor neînsufleţite de înregistrare – cuvânt trezvitor, cuvânt ziditor, aghiografic şi de pateric, cuvânt de înţelepciune şi plin de har, fără avânturi retorice şi tonalităţi impresionante. Cuvânt ce s’a vrut simplu şi neafectat, ca să fie înţeles şi de cei mai de jos dintre fraţi, pentru care Hristos a murit şi a înviat. Cartea de faţă doreşte să dăruiască acest cuvânt poporului lui Dumnezeu. Părintele Epifanie a primit de sus harisma învăţăturii, cu multă teamă şi smerenie, „întru osteneală şi supărare, în privegheri de multe ori,” pentru care, jertfind orice confort, s’a nevoit a o spori nu spre slava sa, ci a lui Dumnezeu Dăruitorul. Părintele Epifanie credea cu tărie că a luat dar şi pentru aceea slujea „înţelepţilor şi nepricepuţilor” ca unul ce „dator sânt.” Acesta a fost, de altfel, şi gândul ce s’a născut în noi când cugetam la cuvintele lui. Căci „Doctorul sufletelor noastre, Cuvântul, ne-a vindecat desăvârşit sufletul cel strâmbat de păcat, prin acest mic ajutor.”
Toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam
Toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam
