Pentru români, veacul XVIII n-a fost sub semnul „fericirii”, ca în alte părţi ale continentului. Stăpânirea străină, războaiele, instabilitatea politică şi precaritatea economică au încetinit dezvoltarea societăţii şi au avut repercusiuni asupra vieţii cotidiene. În această carte deschizătoare de drum în istoriografia românească a mentalităţilor, Ştefan Lemny repune în lumină secolul fanariot, schiţând un tablou viu al societăţii sub cele mai variate aspecte: de la locuinţele celor bogaţi ori săraci până la veşminte, de la iubire şi viaţa de familie până la moarte, de la climă până la sensul pe care îl avea atunci patria.

Sensibilitate în secolul XVIII românesc
265Sensibilitate în secolul XVIII românesc
265Product Details
ISBN-13: | 9789734667383 |
---|---|
Publisher: | PublishDrive |
Publication date: | 04/27/2017 |
Series: | Plural |
Sold by: | PUBLISHDRIVE KFT |
Format: | eBook |
Pages: | 265 |
File size: | 4 MB |
Language: | Romanian |