Fie c¿ ¿tim, fie c¿ nu ¿tim, c¿ut¿m cu to¿ii s¿ ne apropiem de ceea ce Jung numea sine (Selbst) (...) Însemn¿rile din aceast¿ carte descriu dou¿ încerc¿ri de atingere a sinelui: una se petrece în universul spiritual al filosofiei, cealalt¿, în lumea sufletului subteran dezv¿luit¿ de psihanaliz¿. În ambele am beneficiat de îndrumare. Pentru filosofie, mi-a fost ghid Constantin Noica, pentru actul ini¿iatic al coborârii în incon¿tient, psihologul Eugen Papadima. Demersurile par ireconciliabile. Din punctul de vedere al c¿ut¿rii sinelui, ele sunt compatibile. Arhetipul sinelui nu poate fi realizat f¿r¿ reunirea contrariilor: divin-omenesc, bine-r¿u, masculin-feminin, spirit-suflet, con¿tient-incon¿tient.
Nesfâr¿it, drumul c¿tre sine este dificil ¿i pentru c¿ eroarea sau e¿ecul ne întâmpin¿ la tot pasul. M-am str¿duit s¿ nu mi le ascund. Cel mai greu mi-a fost s¿ comunic experien¿a întâlnirii cu propria umbr¿. Am f¿cut-o totu¿i, ¿tiind c¿ nu sunt singular (fiecare are incon¿tient), pentru a le oferi celor neini¿ia¿i o imagine a tr¿irilor ¿i beneficiilor coborârii în infern. Dac¿ unii cititori vor fi contraria¿i sau chiar indigna¿i ¿i se vor sim¿i mai buni în incon¿tient, s¿ ridice piatra ¿i s¿ loveasc¿. - Vasile Dem. Zamfirescu

În c¿utarea sinelui: De la filosofie la psihanaliz¿ în comunism

FREE
with a B&N Audiobooks Subscription
Product Details
BN ID: | 2940174849662 |
---|---|
Publisher: | Editura Trei |
Publication date: | 06/06/2022 |
Edition description: | Unabridged |
Language: | Romanian |