“Îi rămăseseră doar amintirile … Maria. Da, o avea pe Maria. Amintirile zilelor petrecute cu ea îl făceau să suporte mai uşor moartea părinţilor. Aceleaşi sentimente frumoase le nutrea şi Maria, doar că, uneori se întreba dacă cumva iubirea ei este clădită pe relaţia fizică atât de reuşită încât se pierdea toată în braţele lui şi abia dacă mai putea să respire de atâta plăcere.”
***
„Cu ochii măriţi de spaimă, privi din nou golul de sub el şi văzându-se „acolo”, cu trupul şi hainele sfâşiate, se trase cât putu mai înapoi pe banca tare. Era mort? Atunci cum de îşi dădea seama că se afla pe bancă? Apoi se auzi chemat: Vino! Vino! Era o chemare dulce plăcută, cu un efect liniştitor, avea ceva la care nu se aşteptase, dar care acum nu-l mai mira....”
