Prezenta monografie „Entropia universului” este o lucrare cu caracter de popularizare, dar cu multiple componente științifice interdisciplinare din fizică și matematică, filozofie, istorie și religie. Ea prezintă interes incontestabil pentru un cerc larg de cititori. În pofida faptului că noi nu putem în nici un mod influența evoluția universului, noi nici nu cunoaștem daca mai există vietăți cu rațiune în univers, în afara celor de pe Pământ, oricum, Omul vrea să înțeleagă originea și mersul lucrurilor în univers, deși acest deziderat ar putea fi, cel mai probabil, irealizabil.
Descrierea balansează între fizică și metafizică cu accent pronunțat pe transcendental. Se evidențiază unitatea și lupta contrariilor în dogmatica miturilor religioase, gândirea conceptuală filozofică și abordarea științifică fizico-matematică cu referință la modelarea cosmologică a universului. Se arată unitatea și contrariile dintre transcendental și material/empiric, între modelarea științifică și analiza transcendentală, bazată pe matematică și logica formală. Deci lucrarea conține o pronunțată componentă filozofică. La nivel macro-cosmic, modelarea universului se bazează pe teoria generală a relativității, iar la nivel micro-cosmic baza o constituie actualul Model Standard al fizicii particulelor elementare. Din punct de vedere al dialecticii, aceste două componente ar trebui să fie tratate într-un mod unitar, dar, la moment, teoriile fizico-matematice nu permit tratarea unitară a interacțiunilor gravitaționale, care sunt descrise prin teoria generală a relativității pe de o parte și interacțiunile electromagnetice, slabe și puternice, care țin de mecanica cuantică și fizica particulelor elementare, pe de altă parte.
Aceste tipuri de interacțiuni sunt descrise în lucrarea dată. Se sugerează că complexitatea problemei rezultă în imposibilitatea rezolvării lor certe. Autorul sugerează că modelarea exactă a universului ar solicita un timp infinit de calcul chiar și în cazul accesibilității tuturor datelor, chiar și cu utilizarea unui supercalculator. De aceea savanții folosesc formule care explică doar anumite fenomene incomplete din complexul originii și evoluției universului. Pe de altă parte, autorul atrage atenția că filosoful german Immanuel Kant în mod pur imaginar a ajuns la concluzii relativiste doar prin intermediul instrumentului logicii, rațiunii și imaginației, fără a cunoaște evenimentul Big Bang-ului sau teoria relativității. Se sugerează ideea că anume acest aspect de analiză transcendentală nu le ajunge savanților cosmologi contemporani în studiul originii și destinului universului.
Analiza teoriei generale a relativității trece ca un fir roșu prin toată lucrarea. Cu siguranță problema este una extrem de complexă.
Ulterior, sub presiunea datelor experimentale descoperite de către marele astronom Edwin Hubble, care demonstrau expansiunea universului, dar și a teoriilor universului în extindere elaborate de către savanții Alexander Friedmann și Georges Leamaitre, Einstein a fost nevoit să abandoneze conceptul universului static și noțiunea de constantă cosmologică, care nu mai era necesară pentru a contrabalansa gravitația unui univers în extindere.
Prin urmare, Einstein totuși a avut dreptate, atunci când a introdus constanta cosmologică, care reprezintă densitatea energiei vidului, datorită căreia universul este în extindere cu accelerare. Importanța constantei cosmologice s-a dovedit a fi mult mai mare, atunci când s-a făcut legătura ei cu „energia întunecată”, care constituie circa 70% din energia-masa universului și asigură expansiunea lui cu accelerare.
______
Recenzie:
Veaceslav Ursachi, doctor habilitat în științe fizico-matematice,
Adjunct conducător al Secției Științe Exacte și Inginerești a Academiei de Științe a Moldovei
