Când sufletul vorbe?te prin corp. Sa în?elegem ?i sa tratam tulburarile psihosomatice

Inima te înțeapă, stomacul devine rebel, urechile țiuie, tremuri de furie sau de nervi. Emoțiile clocotesc și ești veșnic stresat. Pe neștiute, organismul se frânge sub această presiune: apar palpitațiile, respiri mai greu, transpiri mai des și acuzi tulburări gastrointestinale. Evitând capcana explicațiilor simpliste, de tipul „bolile de inimă sunt efectul ambiției și agitației", cartea de față prezintă un model complex, bio-psiho-social, în care stresul emoțional este văzut nu doar ca factor de îmbolnăvire sau agravare a bolii, dar și ca efect adesea ignorat al afecțiunii somatice.

Organizat pe diverse grupe de organe (inima, pielea, organele genitale, vocea, aparatul locomotor etc.), volumul oferă clarificările medicale și psihologice necesare, dar și măsuri terapeutice eficiente – de la procedee de relaxare și somatoterapie la tehnici cognitiv-comportamentele pentru reîncadrarea bolii, reintegrarea la locul de muncă și mai buna gestionare a emoțiilor. Cartea se adresează atât publicului larg (bolnavi și aparținători), cât și medicilor și psihologilor clinicieni.

1140354517

6.32 In Stock

by Hans Morschitzky, Sigrid Sator

eBook

$6.32 

Available on Compatible NOOK devices, the free NOOK App and in My Digital Library.
WANT A NOOK?  Explore Now

Related collections and offers

LEND ME® See Details

Overview

Inima te înțeapă, stomacul devine rebel, urechile țiuie, tremuri de furie sau de nervi. Emoțiile clocotesc și ești veșnic stresat. Pe neștiute, organismul se frânge sub această presiune: apar palpitațiile, respiri mai greu, transpiri mai des și acuzi tulburări gastrointestinale. Evitând capcana explicațiilor simpliste, de tipul „bolile de inimă sunt efectul ambiției și agitației", cartea de față prezintă un model complex, bio-psiho-social, în care stresul emoțional este văzut nu doar ca factor de îmbolnăvire sau agravare a bolii, dar și ca efect adesea ignorat al afecțiunii somatice.

Organizat pe diverse grupe de organe (inima, pielea, organele genitale, vocea, aparatul locomotor etc.), volumul oferă clarificările medicale și psihologice necesare, dar și măsuri terapeutice eficiente – de la procedee de relaxare și somatoterapie la tehnici cognitiv-comportamentele pentru reîncadrarea bolii, reintegrarea la locul de muncă și mai buna gestionare a emoțiilor. Cartea se adresează atât publicului larg (bolnavi și aparținători), cât și medicilor și psihologilor clinicieni.

Product Details

ISBN-13: 9786067199611
Publisher: PublishDrive
Publication date: 01/13/2017
Series: Psihologie practica
Sold by: PUBLISHDRIVE KFT
Format: eBook
Pages: 304
File size: 1 MB
Language: Romanian
From the B&N Reads Blog

Customer Reviews