Au fost odată ca niciodată un Zmeu Albastru și o Floarea Soarelui. Într o zi, Zmeul i-a dat Florii un băț și o ață, ca un fel de undiță, și i-a spus: „Ai încredere că, atâta timp cât stau lângă tine, bățul e prins de cer și nu se poate desprinde“. Floarea Soarelui s-a agățat de funia bățului, a urcat pe inimă, a închis ochii și-a început să se legene. Fiecare bătaie a inimii ținea locul unei cărămizi. Așa își construiau lumea. După câteva veacuri, Floarea Soarelui a atins din greșeală Cerul. S-a speriat atât de tare de fericire, încât a deschis ochii. Era singură. Zmeul Albastru nu mai era. A fost exact cât să cadă din Cer, să se izbească de pământ și într-o secundă să se facă țăndări. Când Zmeul s-a întors, a fost prea târziu. Fiecare mângâiere pe care i-o broda pe suflet năștea o lacrimă. Și fiecare lacrimă făcea să crească n locul ei... un cactus. Povestea oamenilor cactuși este povestea celor care au îndemânarea să (se) mintă.
Un roman scris în 40 de zile, un joc al introspecției și al (re)găsirii de sine. Recomandat persoanelor aflate în derută existențială, cu alergie la minciună și cu tulburări de maturitate. Jocul începe cu o singură pistă: sufletul tău. În fiecare zi cobori în tine, în adânc. N-ai cum să te ntorci, n-ai cum să te oprești, ci doar să mergi înainte. Ultima zi este răscrucea, momentul deciziei: „încotro?“. Cele 40 de zile de reflecție și sinceritate îți dau răspunsul și la final nu mai ai nicio șansă de ezitare… simți exact pe unde s-o iei.
