Cartea "De la inimă spre cer", scrisă sub formă de roman istoric, are la bază totuşi o documentare serioasă, în încercarea de a aduce mai multă lumină într-o perioadă obscură din istoria României; aceea dintre cele două războaie mondiale, epocă agitată, cu multe păcate, care a fost apoi denaturată, în interesul celor de la putere, din ţară sau din afara ei. Dezinformarea, delaţiunea, mistificarile de tot felul, au dus la ascunderea adevărului, care, în viziunea unora, ar trebui să stea şi în continuare sub obroc, fiindcă aşa cer interesele obscure ale Ocultei.
Eu nu sunt istoric de meserie, trăiesc departe de ţară şi deci, nu am avut acces nici la arhive sau colecţii de ziare. Atunci, cum de am putut scrie o carte de aproape 500 de pagini? Există două modalităţi de a scrie: pe baza informaţiei, sau pe baza inspiraţiei. Eu am folosit exclusiv internetul şi cu toate că spaţiul virtual este plin de mizerii mai mari decât spaţiul real, am reuşit să găsesc exact informaţiile de care am avut nevoie, pe care le-am prelucrat în text fără nici un fel de alterare al adevărurilor cuprinse în ele. Nu m-a interesat nici ca să fiu pe linia political correct, care mie mi se pare o manipulare, cu scopul de a te face să te autocenzurezi. Pentru asta cred că această carte oferă cititorului un punct de vedere scris cu onestitate şi cu inima bună.
Inspiraţia de care aminteam m-a făcut să prezint multe lucruri noi, pe care nu m-am sfiit să le spun cu toată convingerea. Am făcut şi câteva descoperiri, precum faptul că Părintele Arsenie a pictat pe o frescă a bisericii Drăgănescu, intitulată "Adormirea Maicii Domnului", în locul Măicuţei lui Christos, pe Căpitan. A făcut acest lucru, ca să lase românilor un mesaj secret. Sunt multe puncte de vedere noi, bazate pe informaţii, pe care unii nu le consideră demne de crezare. Adică un articol de ziar, care mistifică adevărul, este considerat sursă demnă de încredere pentru a intra în vizorul istoricilor iar marturia unui om cinstit, nu? Eu întreb, de ce nu? Ziaristul nu tot din mărturii şi-a scris articolul? Si nu tot el modifică acele mărturii cum îi cer interesele? Aşa că un articol de ziar este mult mai puţin credibil, decât o mărturie direct de la sursă.
Eu sunt sigur că, cine va ajunge să citească această carte cu atenţie, va reuşi să-şi formeze o ideea mult mai apropiată de adevăr despre perioada zbuciumată din istoria României, dintre cele două războaie mondiale.
În carte am făcut şi comparaţii cu alte ţări din spaţiul european, precum Polonia, Finlanda, Germania sau Rusia, tocmai pentru a înţelege mai bine situaţia României în context european. De ce o mişcare care a ajuns la un milion de membri în 11 ani din România, care a comis 69 de crime în toată existenţa ei, este socotită, în frunte cu conducătorii ei criminală, iar coducătorul Poloniei, Pilsudski, sau cel al Finlandei, Mannerheim, care au pe conştiinţă mii de crime, sunt consideraţi în ţara lor eroi, au statui şi cu numele lor sunt botezate străzi din multe oraşe? De ce la noi e altfel? De ce o mişcare românească, care a avut membri închişi în lagărele germane şi nu a fost acuzată de nazism la Tribunalul de la Nuerenberg, este considerată nazistă? Cine le dă dreptul unora să mistifice adevărul chiar atât de mult? Şi de ce o fac?
Cartea răspunde şi la această întrebare: pentru că există o misiune sacră, care a fost încredinţată poporului român de SUS, misiune care, atunci când se va îndeplini, va însemna dispariţia ocultei de pe faţa pământului. De asta neamul românesc are parte de jertfă mai mult decât alte neamuri si a dat un număr nesfârşit de martiri şi de eroi.
